Pe când se făceau cărţile, jocul nu mai conta ca joc, doar
mâinile, cu degetele ca nişte lumânări ardeau la
marginea uşilor
pe care intrau să se vadă livizi
şi ai nimănui, pierzându-ne viaţa
în folosul unui rictus pe care inevitabil îl producem
prin declanşarea unei crize care se lasă cu
“La mulţi ani trăiască!”, cu dans şi
a doua zi cu uitare…
Doar muzicuţa prietenului meu
mai dădea veste cartierului că încă trăim
şi muzica ne mai ţine respiraţia. În rest, ce să mai zic,
zac tomberoanele ca parlamentarii în baruri. - de Gellu Dorian

Pe a vieţii mare, ca o nălucă, am rătăcit
Lăsându-mă de braţele ei cuprinsă,
Ţărmul, în ochii mei, era greu de zărit
Căci eram orbită de patima pătrunsă.

Luptându-mă, fără armură, cu păcatul
Am pierdut, umilită, pe deplin,
Am dat mâna, pactizând, cu duşmanul,
M-am lăsat prinsă sub talpa crudului destin.

Trecând cu nepăsare prin lume
Ardea în mine o dorinţă rece,
Înflăcărarea mea era să am un nume,
Am uitat că sunt un cântec care trece.

Făcând o minune din visele adorate
Fără hotare priveam pământul,
Am crezut că se vor odihni durerile – alinate,
Simţeam că ăsta mi-e avântul.

Prin ţinuturi neîngăduite am călătorit
Lăsându-mă de al lor farmec îmbătată,
Aveam comori, ce le credeam, demne de cucerit,
Înaintam, fără control, prin toate vinovată.

Dar Dumnezeu mi-a deschis din Cer
O cale să mă întâlnesc cu El,
A făcut să cadă zidul, nepătruns, de fier
Şi am înţeles că prea săracă sunt fără El.

Am renăscut dintre ruine,
Din locul greu şi apăsător,
Din noaptea ce a fost în mine,
Căci s-a îndurat să-mi vină-n ajutor.

Nu m-a lăsat să mă înghită marea
Pe valurile căreia am fost,
Prin braţul Lui am găsit scăparea,
Acum stau liniştită, sunt la adăpost.

Ce dulce lumină pătrunde,
Câtă bucurie în zorile ce apar
Şi ce strălucire se desprinde
De pe chipul meu iar şi iar!

Nu mă mai zbat zadarnic la nesfârşit,
Duc un singur gând în minte:
Mă iartă Tată c-am păcătuit!
Revin Acasă cu aceste cuvinte.

Trăind atârnată, departe de lumină
Am călcat dreptatea, împotriva Ta am greşit,
M-am desprins de adevărata tulpină
Eram la un pas de groapă, dar m-ai izbăvit.

Am fost pierdută, însă Tu m-ai găsit
Şi am trecut de la moarte la viaţă,
Din flăcări la Tine am privit
Şi am văzut a Ta sfântă faţă.

Mă-ntorc la Tine, Domnul meu
Căutând să-mi dai iertare,
Încurajată prin Tine mereu
M-ajută să nu mai îmbrac haine murdare.

Acum ştiu că de aici nimic n-am să folosesc,
Numai Sus când voi fi strigată
În dragoste şi bucurie am să mă-mbogăţesc
Acolo e moştenirea adevărată!

Plecând sub ocrotirea Ta la drum
Îmi las îngheţată neştiinţa în trecut,
Din taina sfântă înţeleg acum
Că, în numele Tău, am atâtea lucruri de făcut. - de Anca Daniela Huţ

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale…,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie - de Ioanid Romanescu