Citate din LORELEI de Ionel Teodoreanu

“- Ai sa ma ai langa tine?
- Mai intrebi? In dreapta, in stanga, inainte, inapoi. Tu esti zidul inflorit al captivitatii mele.

…………………………………….

- Nu? tresari el.
- Sigur ca nu. Suntem doua libertati. Dragostea noastra nu e o umilinta, e o mandrie. Nu vreau sa te coplesesc, sa-ti limitez viata numai la mine. N-as avea nici o bucurie sa am alaturi de mine un prizonier. Nu-ti cer decat dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o impart cu nimeni. Asa cum nici tu nu vei imparti cu nimeni dragostea mea.

…………………………………….

Fii alaturi de mine asa cum ai fost si inainte de a ma cunoaste.
- Luli, dar sunt alt om. Tu-mi ceri sa redevin ceea ce am fost inainte de tine.
- Nu. Eu iti cer, adica te rog, sa fii tu. Sa nu ma ai langa tine ca o constrangere, fiindca atunci ti-ai ucide dragostea si m-ai ucide si pe mine. Ma iubesti?

………………………………………….. .

- Iti multumesc pentru flori. Mai esti suparat?
- Nu, Luli, nu! Niciodata nu pot fi suparat pe tine. Te iubesc, Luli, o strig in fata lumii intregi. Nu simti, Luli, cat de mult te iubesc? Ce nevoie am de tine? Uite, de cand ai plecat de acasa nu mai eram om, nu mai puteam face nimic. Simteam ca innebunesc daca nu vii…
- Dragutule, dragutule, atunci de ce nu esti deschis cu mine? De ce te temi de mine? De ce nu-mi spui drept? De ce fugi? De ce te ascunzi?
- Stiu eu, Luli? Omul e un tesut de contradictii si absurd.
- Si cand iubeste?
- Mai ales.

……………………………………..

- Atunci eu de ce sunt altfel? De ce nu-ti ascund nimic?…..decat dragostea mea…
- Mi-o ascunzi? zambi el.
- Uneori…
- Luli, tu esti Luli: unica.
- Unica! ofta Luli. Adica singura.
- Nu, Luli, doi. Sintem doi, alaturi, impreuna, stransi si striviti intr-aceeasi mana dulce si napraznica…
….- Vrei sa-ti citesc ceva?
- Nu, Luli,pe tine te vreau. Alta carte nu-mi trebuie……
Incepu sa se dezbrace repede, aparand din ce in ce mai ispititor de sprintena, pe masura ce hainele cadeau de pe ea. Trupul ei avea palori aurii de miez de banana copata, dand celui care-l privea cu ochi luciosi nevoia sa muste si fiorul acestei pofte.

Dar Luli stinse lumina, continuand sa se dezbrace prin intuneric, abea zarita dincolo de aleea de rubin a jarului din soba.
Cando avu alaturi, lipita de el ca apa vie de malul stancos, o intreba pe pragul cufundarii in noapte:
- Luli, de unde stii tu cand iti ascund ceva? Luli ofta adanc.
- Cum sa nu stiu cand traiesc numai in tine?”

Declaratie de dragoste – Gabriel Liiceanu

” Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios.

Acesti oameni putini care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om face fata la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu sunt in viata), noi nu am fi buni de nimic.

Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori –, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat. “

Citate si maxime Guy de Maupassant

” Cand ma gandesc la tine… Simt in adancul sufletului si fapturii mele o betie de nedescris pentru ca iti apartin, si o nevoie irezistiila de a-ti darui si mai mult din mine… Atunci cand iubesti nu exista nimic mai frumos decat sa dai, sa dai mereu, tot, tot, viata, gandurile, trupul, tot ce ai, sa simti ca dai si sa fii gata sa risti totul pentrtru a da si mai mult.

Te iubesc atat incat imi doresc sa sufar pentru tine, incat am ajuns sa-mi iubesc temerile, chinurile geloziei, durerea pe care-o traiesc cand nu te mai simt langa mine.

Iubesc in tine omul acela pe care numai eu l-am descoperit, un om care nu-i cel ce apartine lumii, cel admirat, cunoscut, ci unul doar al meu, care nu se mai poate schimba, care nu poate imbatrani, pe care nu pot sa nu-l iubesc, fiindca il privesc cu niste ochi ce nu-l vad decat pe el… “

” Cum se poate schimba “culoarea” unei zile? Te poti vindeca scriind in chiar clipa in care iti este cel mai greu? Pot eu schimba tonul acestei zile scriind ce scriu acum, pur si simplu scriind?

Sa mai raman agatat de cuvinte ― inca o propozitie, si apoi inca una ― cu speranta ca ele ma vor scoate la mal din acest inec in dezgustul de mine?

Daca imi spun asta, daca imi scriu, ma ajut oare? Si apoi cum poti scrie in timp ce iti vine sa te ascunzi si sa dispari? Cat timp se poate prelungi acest exercitiu pe fond de lehamite continua, cu un nod in git, cu respiratia nedusa pina la capat, cu gustul asta mizerabil de iasca si lesie?

Duminicile dupa-amiaza… Toate zilele in in-suportabilul dupa-amiezei lor… Panica uritului care ma cuprinde la caderea zilei… Nimic din ce ai putea face sa nu te atraga: nici sa te ridici din fotoliu, nici sa ramii, nici sa citesti, nici sa dormi, nici sa maninci, nici sa vorbesti, nici sa mergi. Cam la atit se reduc posibilitatile noastre.

Ramine, doar, tentatia vaga de a te aseza in pat, cu genunchii la gura, pliat in tine ca inainte de a fi fost expulzat in existenta, foetus recucerit, renascut din valul de greata care te impinge incet catre tarmul pre-inceputului tau.

Nu este acesta modul cel mai simplu de a disparea, prin retrogradare, prin gindul ca ai putea sa iesi din camera vietii prin chiar usa pe care ai intrat in ea?”

” Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput, patologic pe urma.

Iti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor sunt facute pana la moarte pentru doi insi. A plecat de acasa, si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva… Te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire cand, dupa greutati materiale si umilinte uneori,ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere. Ei bine, intr-o zi vine femeia aceasta si-ti spune ca toate acestea trebuie sa inceteze pana maine la ora 11 35, cand pleaca de la gara.

[...]

Totusi femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala, care e iubirea, poate sa-si ia inapoi numai partea pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului.

[...]

Cand e cu adevarat vorba de o iubire mare, daca unul dintre amanti incearca imposibilul rezultatul e acelasi. Celalalt, barbat sau femeie se sinucide, dar intai poate ucide. De alminteri asa e si frumos. Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Ca cei care se iubesc au drept de viata si de moarte ,unul asupra celuilalt. “

Citate si vorbe de duh din cartea “Cel mai iubit dintre pamanteni“

Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, sa nu o faci şi acela să nu ştie.

Eu nu sunt ceea ce exprim, cuvintele nu ma ting, desi eu sunt acela care le rostesc.

Am observat un lucru interesant, ce poftă de mâncare ai acasă şi cum e această poftă când eşti invitat: o foame neaşteptată te apucă la alţii, în timp ce acasă totul ţi se pare dezapetisant.