Pe a vieţii mare, ca o nălucă, am rătăcit
Lăsându-mă de braţele ei cuprinsă,
Ţărmul, în ochii mei, era greu de zărit
Căci eram orbită de patima pătrunsă.

Luptându-mă, fără armură, cu păcatul
Am pierdut, umilită, pe deplin,
Am dat mâna, pactizând, cu duşmanul,
M-am lăsat prinsă sub talpa crudului destin.

Trecând cu nepăsare prin lume
Ardea în mine o dorinţă rece,
Înflăcărarea mea era să am un nume,
Am uitat că sunt un cântec care trece.

Făcând o minune din visele adorate
Fără hotare priveam pământul,
Am crezut că se vor odihni durerile – alinate,
Simţeam că ăsta mi-e avântul.

Prin ţinuturi neîngăduite am călătorit
Lăsându-mă de al lor farmec îmbătată,
Aveam comori, ce le credeam, demne de cucerit,
Înaintam, fără control, prin toate vinovată.

Dar Dumnezeu mi-a deschis din Cer
O cale să mă întâlnesc cu El,
A făcut să cadă zidul, nepătruns, de fier
Şi am înţeles că prea săracă sunt fără El.

Am renăscut dintre ruine,
Din locul greu şi apăsător,
Din noaptea ce a fost în mine,
Căci s-a îndurat să-mi vină-n ajutor.

Nu m-a lăsat să mă înghită marea
Pe valurile căreia am fost,
Prin braţul Lui am găsit scăparea,
Acum stau liniştită, sunt la adăpost.

Ce dulce lumină pătrunde,
Câtă bucurie în zorile ce apar
Şi ce strălucire se desprinde
De pe chipul meu iar şi iar!

Nu mă mai zbat zadarnic la nesfârşit,
Duc un singur gând în minte:
Mă iartă Tată c-am păcătuit!
Revin Acasă cu aceste cuvinte.

Trăind atârnată, departe de lumină
Am călcat dreptatea, împotriva Ta am greşit,
M-am desprins de adevărata tulpină
Eram la un pas de groapă, dar m-ai izbăvit.

Am fost pierdută, însă Tu m-ai găsit
Şi am trecut de la moarte la viaţă,
Din flăcări la Tine am privit
Şi am văzut a Ta sfântă faţă.

Mă-ntorc la Tine, Domnul meu
Căutând să-mi dai iertare,
Încurajată prin Tine mereu
M-ajută să nu mai îmbrac haine murdare.

Acum ştiu că de aici nimic n-am să folosesc,
Numai Sus când voi fi strigată
În dragoste şi bucurie am să mă-mbogăţesc
Acolo e moştenirea adevărată!

Plecând sub ocrotirea Ta la drum
Îmi las îngheţată neştiinţa în trecut,
Din taina sfântă înţeleg acum
Că, în numele Tău, am atâtea lucruri de făcut. - de Anca Daniela Huţ

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale…,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie - de Ioanid Romanescu

S-a nascut o stea pe cer din vesnicie
Si-a primit chemarea sa
A primit si loc in galaxie
Viata ea ne-a dat
Si drum de urmat…

Da doamne cantec,
Da doamne vers
Sa port credinta mea
In Univers

Da doamne viata,
Da doamne nor,
Si asculta ruga oamenilor

Ce destin nerepetat nicicand sub soare
Pomeneasca trecere
Fie lumea vesnic iubitoare
Drumul plin de flori
Cerul fara noi

Da doamne cantec
Da doamne vers
Sa port credinta mea
In Univers
Daaaaaa

Si aculta ruga oamenilor
Si asculta ruga.. oamenï lor. - de Laura Stoica

De astăzi m-am decis
nu voi mai scrie stihuri
vorbesc la modul cel mai serios
am să le bag pe toate într-un sac
şi-am să le vând
în piaţa Matache
sau mai bine
la colţul Presei Libere
strigând într-o veselie
cumpăraţi cuvinte simbolice
cumpăraţi metafore
ia metafora ad litteram
în părg
sau mai coaptă
tip formular
bifezi cu x
pătraturile cusuţelor
şi obţii o poezie instant
pentru cei dragi
pentru inima ta
sau pentru altă inimă
mă voi întoarce acasă bogat
şi golit de cuvinte şi muze
la tomograf
doctorul
mi-a găsit în suflet
un chist tatuat
denumit metaforă. - de Lorincz Iulian

Inima mă-ndeamnă: Spune-i!,
N-o lăsa, crepusculară,
Val spumat pe creasta dunei –
Răzleţire solitară,
Umbră trasă prin lumină,
Cupă încă nebăută,
Pată fără vreo pricină,
Piatră arsă, iarbă mută…

Gândul, pod între zăvoare,
- Vâlvătaie pârguită -
Nu-şi găseşte dezlegare.
Agonie şi… Ispită!
Dănţuie pe vârful strunei
Strigătul, cerşind răsplată;
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!
Gândul tace: Niciodată! - de Adrian Erbiceanu

La casa mea neterminată,
Pe trepte-nguste de argilă,
Îşi plânge ploaia, înspicată,
Durerea strânsă pe şindrilă;
Se-nvăluie c-o mantă rece
– Mimând că-i purtător de zestre –
Acelaşi vânt ce se petrece
Hălăduind printre ferestre;
Teama – precum un fir din caier –
Mă-nvăluie înăbuşită…
Respir, dar parcă nu am aer,
Vecie-i fiece clipită.

Şi – cercuri-cercuri, în nuntire –
Mă-nlănţuie în el năvodul
Întru vicleană amăgire…
Se-nclină scara…cade podul…

Încolăcit, drumeagul geme
Sub paşi, în vreme să răzbată,
Dar vremea îl topeşte-n vreme…
Şi casa-i tot neterminată. - de Adrian Erbiceanu

Ostatic între cer şi pământ
îmi jupoi pielea trupului
cu degetele devenite foarfece
las pieptului raza luminii
să-i defragmenteze ţărâna depusă pe oase
odinioară pline de carne
amestecată cu sânge vâscos şi lut
fluier nebun prin pieţe de voie
etalându-mi dinţii în corsetul coşciugului
pe trotuar trecătorii miraţi
fac semnul crucii cu limba
apoi îşi continuă drumul într-o linişte ştiută numai de ei
gentil salut o groapă tapetată cu piatră
unde uşa este zidită-n tavanul cerului
,, ea este prietena lumii”
îmi spune o voce venită parcă din pătura norilor
numai acolo poţi dormi iepureşte
visând aceea lume
care nu umblă
peticită în fund.. - de Lorincz Iulian