Ostatic între cer şi pământ
îmi jupoi pielea trupului
cu degetele devenite foarfece
las pieptului raza luminii
să-i defragmenteze ţărâna depusă pe oase
odinioară pline de carne
amestecată cu sânge vâscos şi lut
fluier nebun prin pieţe de voie
etalându-mi dinţii în corsetul coşciugului
pe trotuar trecătorii miraţi
fac semnul crucii cu limba
apoi îşi continuă drumul într-o linişte ştiută numai de ei
gentil salut o groapă tapetată cu piatră
unde uşa este zidită-n tavanul cerului
,, ea este prietena lumii”
îmi spune o voce venită parcă din pătura norilor
numai acolo poţi dormi iepureşte
visând aceea lume
care nu umblă
peticită în fund.. - de Lorincz Iulian